Binevenita a fost joi intrebarea: cum se aplica(in recuperare) situatia fluturelui?

Discutia-inedita, de altfel – a schimbat cursul dezbaterii si mi-a schimbat programul meu de prezentare, gandit altfel de mine, in prag de finalizare a recuperarii unui ins atipic poate, sau ciudat.

Dupa verificarea vointei de sarbatorile pascale,reusita deplin, incantat de sine ori prea naiv, am cedat si-am ” sarutat crucea” fara sa fiu provocat de-o stare de iritare sau de cineva si nici nu-mi amintesc conditiile din clipa aceea. S-a scurs o perioada fara excese sau „performante” notabile, dar care a provocat stari de-ngrijorare. Familia a observat -nu m-am ascuns, de altfel, niciodata-, a simtit ceva  si nasul, au cascat ochii cei din jurul meu, m-am intrebat si eu ce se-ntampla cu mine… Continuam vinovat sedintele AA, tainuind anomalia, dar decizia intarzia. Nu-mi conveneau nici intrebarile de nedumerire din casa, nici acordul tacit al ortacilor, uimiti si ei,si cu atat mai putin bajbaiala tainuita, jenanta din fata nașului care-mi prezenta convingator efectul recuperarii asupra sa, el fiind in finalizarea actiunii.

Eu sunt bolnav si constient de-acest lucru. Medicul recunoaste ca n-ar fi o catastrofa devierea mea, dar mi-a reamintit ca nu pot lua paharul in locul pastilelor, nici impreuna. Parintele duhovnic  mi-a indicat sfios aceeasi treaba, pe un ton care m-a dezgolit launtric, cu fruntea plecata. Nici amicii care-au abandonat practica bautului singuri nu m-au aprobat.

Iar eu urma sa compar in fata grupului, sa declar abandonul, in situatia data, in ciuda  reusitelor acumulate  pana acum. Apar arderile launtrice, remuscarile, mandria si neputinta, care dor. Iar mie mi-a fost dintotdeauna greu sa iau o decizie.

Pledoaria nașului de pe autostrada, in drum spre casa, m-a determinat (macar ca eu nu-i marturisisem decat intentia de abandon) sa vaslesc mai departe.

Redresarea a inceput senin, a curs apoi usor, m-am fortificat, am un moral bun, sanatos. Stiu ca am de-a face doar cu propria-mi constiinta, iar constiinta nu te duce-n instanta. Imi voi continua cu orice pret recuperarea, cu inzestrarea morala si spirituala de-acum, pe care nu le-am mostenit ci le-am dobandit .

Grupul mi-a fost astfel tutore sau frate bun, duhovnicul ma tine-aproape si-avem incredere-n program, medicul mi-e bun chezas (el m-a speriat cu-adevarat !), familia ma sustine, la fel apropiatii mei, chiar daca unii mai consuma, iar cei abstinenti imi zambesc complice!

Zborul fluturelui va continua, il asteapta alte furtuni, dar remarcabil este faptul ca a depasit stadiul de omida respingatoare,dar si acela ca zvantandu-si aripile isi continua periplul, sfidand atatea provocari potrivnice.

Aceasta a fost rostirea mea, in rezumat, catre toți colaboratorii care sustin implementarea programului Sf. Dimitrie la Cluj Napoca.

C., înclinand respectuos capul