Salut, sunt Eu, alcoolic!

Pentru că tot suntem în prag de sărbătoare, îmi aduc amine de un Crăciun de pomină, pe care am reușit să-l fac praf. Ni se anunțaseră colindatori. Evident, aveam pregătit tot arsenalul „lichid” pentru a-i întâmpina. Grijuliu față de mine însumi, până ca aceștia să se arate, preocuparea mea majoră a fost de a mă inițializa cu câteva păhărele, astfel încât la momentul când colindatorii își vor face apariția, eu să fiu deja „în formă”. A fost mai mult decât atât, eram amețit de-a binelea. Luat de val, la sugestia unuia dintre musafiri, m-am îmbrăcat și eu și m-am pornit cu ei la colindat, în ciuda insistențelor alor mei de a rămâne acasă. M-am întors spre dimineață, murdar și lovit pe ici pe colo, fără să îmi mai aduc aminte pe  unde am umblat, ce am făcut și cum am reușit totuși să ajung acasă. Am aflat amănunte mai târziu. Mi-a fost atât de jenă, de-mi venea să intru în pământ de rușine.

Și acesta e doar un episod. Unul mic, dintr-un serial care parcă nu mai vroia să se sfârșească. Un fel de tânăr și neliniștit în versiune proprie: bețiv și neastâmpărat. Deși escapadele mele bahice nu erau zilnice, mai degrabă săptămânale, de weekend, erau din ce în ce mai devastatoare.

Și atunci a intervenit mâna Divină. Toate întâmplările și coincidențele care au avut ca rezultat accederea mea în grupul Alcoolicilor Anonimi, consider că este felul  în care lui Dumnezeu îi place să rămână anonim. Asta o spun eu acum. Atunci, însă, aveam mari îndoieli. Oricum, știam, simțeam că trebuie să fac ceva pentru a pune capăt dezastrului spre care mă îndreptam. Orice încercare de a reduce consumul sau de a-l ține sub control, eșuau lamentabil. Admiteam că am o problemă, dar nu eram nicicum împăcat cu acest gând: că sunt bolnav, că sunt alcoolic! Eram în cumpănă, la o răscruce. Aveam de ales între a continua pe acel drum fără întoarcere, sau a începe o viață nouă, în care alcoolul nu mai are ce căuta. Și am ales. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a îndrumat pașii (în feul Lui discret de a o face) spre acest grup minunat! Aici am găsit oameni asemeni mie, de toate categoriile și condițiile sociale, dar uniți într-un singur scop: acela al abstinenței de la băut, a dorinței sincere de a înceta consumul de alcool.

Factorii principali care au contribuit la intrarea mea în abstinență au fost în primul rând onestitatea față de mine însumi. Am fost suficient de onest încât să recunosc că sunt neputincios în fața alcoolului și că singur nu pot lupta cu acesta. Pe măsură ce primeam informații, realizam că dacă nu fac eu însumi ceva pentru mine, nimeni altul nu va face. Astfel, L-am redescoperit pe Dumnezeu, căruia i-am cerut, smerit și din tot sufletul, iertarea și ajutorul. Și acest ajutor nu a întârziat să se arate. Plin de încredere, mi-am lăsat viața și voința în mâinile Lui, nu cu resemnare ci cu dorința aprigă de a începe o viață nouă, iar cu ajutorul grupului de terapie al programului Sfântul Dimitrie Basarabov, un grup binecuvântat, am reușit să intru într-o abstinență senină, am învățat multe despre mine, practic m-am reinventat, e ca și cum m-aș fi născut a doua oară. Tot prin intermediul grupului l-am cunoscut pe părintele Călin, un om înzestrat cu mult har, care a înțeles problema noastră, a alcolicilor și care își alocă o parte din prețiosul lui timp, pentru a fi de folos celor aflați în nevoie.

S-au produs schimbări majore în viața mea, în relația cu familia, cu cei din jurul meu, dar cel mai important, în relația mea cu mine însumi. Mi-am dobândit respectul de sine, am căpătat încredere în puterile mele dar, cel mai important, m-am apropiat de Dumnezeu! I-am deschis larg ușa sufletului și L-am primit cu lacrimi de fericire și cu zâmbetul pe buze! De acum nu mai sunt singur, am un aliat de nădejde, căruia nimeni și nimic nu-i poate sta în față. Nici măcar alcoolul, așa viclean și perfid cum este el. Au urmat o serie de lucruri bune care mi s-au întâmplat, acum văd cu alți ochi lumea din jurul meu și îmi dau seama că am mult de lucru în ce privește evoluția, creșeterea mea spirituală. Am învățat că trebuie să trăiesc în prezent, să fiu smerit, să am răbdare, am învățat că intrarea în abstinență este doar temelia pe care îmi voi reclădi viața, am învățat că recuperarea este un proces fără sfârșit, că prezența mea la grup este și va rămâne necesară de acum încolo, am învățat că trebuie să trăiesc în prezent – azi, acum, nu în trecut și nici în viitor. Astfel am încetat să mă tot lamentez pentru ceea ce a fost, pentru pierderile pe care le-am suferit (timp, prietenii, relații, încredere, stimă) și să privesc cu încredere, cu speranță și cu optimism la zilele curate care vor urma, dintre care cea mai importantă este alcătuită din fiecare din următoarele 24 de ore.

Dacă este un loc pe lumea asta unde cineva poate spera să găsească ajutor în această dependență (și nu numai), acest loc este, fără nici o îndoială, grupul Alcoolicilor Anonimi.

Muțumesc lui Dumnezeu și grupului AA, pentru tot!

Doamne-ajută și un Crăciun binecuvântat tuturor!