De ce urmărim progresul și nu perfecțiunea?

„Este de maximă necesitate pentru noi să fim cu ochii pe calitățile și defectele noastre, în permanență și, în suflet, cu dorința reală de a învăța și de a ne maturiza cu ajutorul lor.” În toate timpurile și în diferitele abordări spirituale, au existat mereu oameni care, pentru a crește spiritual și uman practică o auto-examinare și auto-evaluare, fărămenajamente. Și aceasta nu este doar pentru persoanele religioase sau adevărații căutători spirituali. Cu toții suntem persoane spirituale în creștere și continuă modelare. Dar nu suntem la concurs și fiecare are ritmul personal de creștere, iar un inventar zilnic al gândurilor și motivelor noastre ne poate fi de folos. Un inventar personal la începutul și sfârșitul zilei, și ori de câte ori e nevoie.
Practicând acest mod de viață, începem să vedem că „oamenii, inclusiv noi înșine, sunt într-o anumită măsură bolnavi spiritual și se înșeală adesea; atunci abordăm toleranța adevărată și înțelegem ce înseamnă, de fapt, reala iubire de semeni. Va deveni din ce în ce mai evident, pe măsură ce vom avansa, că nu are rost să ne enervăm ori să ne simțim răniți de oameni care, ca și noi, suferă durerile creșterii.” Putem înceta să avem pretenții nerezonabile de la ceilalți și de la noi înșine. Nu este necesar să ne descurajăm când o dăm în bară, pentru că nu este ușor să ne disciplinăm; noi vom căuta progresul și nu perfecțiunea.
La grupul de studiul al pașilor, de la Centrul de Zi „Casa Albă”, ne-am împărtășit și ascultat gândurile referitoare la câteva din aceste idei, citate din cartea „Cei 12 Pași și Cele 12 Tradiții”.