dscf3555 Ne bucurăm nespus de faptul că la Cluj-Napoca funcționează o gamă largă de grupuri de suport de 12 pași. Deși nu sunt proiecte proprii ale Programului Sf. Dimitrie, credem că ele sunt extrem de importante și de neînlocuit pe termen lung pentru menținerea și dezvoltarea programului personal de recuperare din dependențe.

Participarea la aceste grupuri reprezintă, de fapt, și una dintre cerințele pentru admiterea în programul nostru de consiliere – atât de tare credem în ele.

Oferim astfel spațiu de întâlnire gratuit acestor grupuri și sperăm ca ele să fie într-o continuă creștere, fie că se adresează dependenței de alcool, de droguri, de mâncare, de jocuri de noroc sau de pornografie și sex.

De asemenea, rolul grupurilor de suport adresate aparținătorilor e menit să ofere un spațiu sigur de regăsire a tuturor celor care trăiesc sau au crescut în familii cu probleme de depedență.

Pentru mai multe detalii, ne puteți căuta la detaliile de contact din antetul paginii.