Am admis că eram neputincioşi în faţa mâncării – că nu mai eram stăpâni pe viaţa noastră.
Dar oare nu tocmai de aceea mâncăm „ceva bun”, ca să facem față mai ușor vieții? Sau oare nu de aceea evităm să ne așezăm la masă și uităm de mâncare, pentru că avem treburi de făcut și asta e ceva neimportant față de alte lucruri din viața noastră? Cum să ne admitem neputința?
Mulţi credeam că viaţa ar fi mai rezonabilă dacă cei din jurul nostru ar face ceea ce vrem noi. Credeam că totul ar fi în regulă dacă şeful ne-ar recunoaşte valoarea, dacă soţul(soţia) ne-ar acorda atenţia cuvenită, dacă copiii ar fi mai astâmpăraţi, dacă părinţii ne-ar lăsa în pace. Simţeam că viaţa devenea de necontrolat când nu pornea maşina, se strica calculatorul sau contul în bancă scădea vertiginos. Sufeream din cauza altor vieţi tulburate sau din cauza ghinionului. Şi atunci ce alternativă aveam? Mâncam, ca să ne liniştim temerile, anxietăţile, supărările şi dezamăgirile. Mâncam, ca să scăpăm de presiunea problemelor sau de plictiseala vieţii zilnice. Amânam, ascundeam şi mâncam. Sau alții dintre noi au o relație specială cu mâncarea, dar la polul opus: gândul de a ne așeza la masă, de a ne pregăti ceva de mâncare, de a respecta ora prânzului ne provocau noduri în stomac sau stări de anxietate, așa că evitam aceste momente ale zilei, ne lăsam absorbiți de o carte, de grijile față de o altă persoană, de muncă.
În Pasul Unu, recunoaştem acest adevăr despre noi înşine: metodele obişnuite de a ne trăi viaţa nu au dat roade, şi trebuie să găsim o nouă abordare. Recunoscând acest adevăr, devenim liberi de a ne schimba şi de a învăţa.
În ambulatoriu, la grupul de consiliere, s-a prezentat Pasul 1 pentru consumul compulsiv de alimente. La fel ca orice altă adicție, boala poate fi abordată prin metoda Celor 12 Pași pentru a ne recupera din efectele ei și a trăi liberi, cu seninătate. Un semn de exclamare poate fi și pentru cei care devin abstinenți de la consumul de alcool, droguri, medicamente, comportamente… și îl înlocuiesc cu mâncatul excesiv. Atât timp cât ne „umplem” golul din suflet cu altceva și nu progresăm pe calea creșterii spirituale, riscăm să rămânem în același loc și să nu beneficiem de promisiunile Celor 12 Pași.